Invatamantul de calitate este fara indoiala rezultatul unei bune colaborari si a unei prietenii intre cadre didactice, elevi, parinti si comunitate in general. Voluntariatul, seriozitatea, profesionalismul, corectitudinea sunt valori pe care le putem impartasi copiilor nostri prin educatie in general dar mai ales prin puterea exemplului.
Educatia nu mai este de mult doar acumulare de cunostinte teoretice caci latura practic-aplicativa a devenit mai importanta. Asadar elevul trebuie sa invete in primul rand sa faca lucruri care il vor ajuta in viata de adult. Pe langa disciplinele traditionale care raman foarte utile pentru dezvoltarea limbajului, culturii generale sau gandirii logice noi consideram ca un cadru didactic trebuie sa-si invete elevii tot ceea ce bine stie el sa faca ca si cum si-ar invata propriul copil in asa fel incat scoala sa nu fie un chin, ci preambulul unei vieti pline, fericite deci un spatiu in care elevul invata si munceste dar si se distreaza, creeaza, concureaza , descopera.
Iata de ce in cadrul activitatilor noastre scolare si extrascolare depunem eforturi in dezvoltarea aptitudinilor culturale, tehnice si sociale ele elevilor nostri. Incercam sa contribuim la cresterea calitatii si a atractivitatii scolii prin activitatile coordonate si prin puterea exemplului personal. Amintim cu drag proiecte de suflet precum implementarea uniformei scolare, ziua scolii, proiectul Romania 100: trecut, prezent si viitor ce cuprinde festivalurile concurs: Datini si obiceiuri de iarna la Draguseni, Zambet de copil, Cupa Gheorghe Grigorescu, Muzeul Vasile Pienescu, constituirea diverselor formatii culturale (teatru, dans si cantec popular, obiceiuri de iarna, etc), cercuri scolare, revista scolii "La portile gandului", excursii si concursuri externe la care au participat multi copii cu rezultate deosebite, s.a.
Activitatea culturala in afara scolii ne-am inceput-o din anul 2004 pana in 2013 la Caminul Cultural Draguseni. Am reconditionat localul caminului si am dotat localul pentru discoteca care a si functionat asa cativa ani, am reinviat traditiile locale (Festivalul satului "Cantec, joc si voie buna"), obiceiurile de iarna (Festivalul Ajunul Anului Nou pe stil vechi la Draguseni, Banda lui Harap, participari la festivaluri de profil, s.a.), formatii de dans popular, break dance, muzicute, cantec popular si pop, teatru, etc.
In anul 2013 am propus un proiect cultural: o asociatie culturala care sa vegheze la promovarea culturii din zona. Asadar impreuna cu o mana de oameni inimosi am creat Asociatia Culturala Dumitru Dragusanu. Asociatia este non profit si supravietuieste deocamdata prin daruire si prin redirectionarea a 2% din impozit din partea unor oameni inimosi. Intre anii 2012-2014 si din anul 2017 activez ca director al Scolii Gimnaziale Luca Gavril Draguseni. Iata cateva proiecte de suflet desfasurate prin aceasta asociatie si prin scoala din comuna:
-"Datini si obiceiuri de iarna la Draguseni"-festival concurs de obiceiuri de iarna (decembrie) .
-"Zambet de copil" -festival concurs de teatru, dans si cantec popular (martie).
- "Cupa Gheorghe Grigorescu" -concurs sportiv de fotbal si oina (mai).
-"Trupa de teatru Lego" care a participat cu deosebit succes la festivaluri de gen (Festivalul Birlic din Falticeni (Premiul I, Premiul II- Faza judeteana, Premiul Birlic Nemultumit- Faza internationala), Festivalul Poftiti la teatru Ipotesti-Suceava (Premiul I, mentiune, Premiul I), Festivalul de teatru Constantin Tanase-Vaslui-Premiul 2, Festivalul de teatru pentru copii si tineret Suceava (Premiul 1 si 2)s.a .
-Dans si cantec: "Ansamblul folcloric Dor de Draguseni" a participat cu succes la spectacolul zilelor satului Draguseni, Cajvana, Forasti, Baia, Vadu Moldovei si Falticeni. , dans si cantec popular si modern cu mici formatii ce activeaza la nivelul scolii an de an sub conducrea noastra cu participari si rezultate la festivaluri concurs de gen.
-Obiceiuri de iarna: Formatia de obiceiuri de iarna "Datini dragusenene" cu un program de obiceiuri foarte apreciat pe plan local si cu participari de succes la festivalurile de profil din zona
-Atragere de fonduri extrabugetare pentru scoala (calculatoare si videoproiectoare pentru toate salile, 8 calculatoare pentru cabinetul de informatica invatamant primar, excursie la Iasi pentru toata scoala, 10 laptopuri pentru cabinetul de informatica invatamant gimnazial, s.a.)
-Muzeul Vasile Pienescu in care sunt expuse peste 800 de piese achizitionate prin eforturi proprii sau din donatii .
Multumim colaboratorilor (colegilor, parintilor, elevilor, administratiei locale, sponsorilor) pentru colaborare sau ajutor.